Agrorod – erbicide, fungicide, insecticide, fertilizanti foliari

Loading...

Orius 25 EW

Substanţă activă: Tebuconazol 250 g/l

Cultura Agenţi de dăunare Doza
Grâu, orz Complex de boli foliare 0,5 l/ha
Măr Făinare (Podosphaera leucotricha), Rapăn (Venturia inaequalis) 0,05 %
Sâmburoase Monilioza (Monilia spp.) 0,075 – 0,1 %
Viţă de vie Făinare (Uncinula necator) 0,4 l/ha
Tomate Alternarioza (Alternaria solani) 0,05 %
Castraveţi Făinare (Sphaerotheca fuliginea) 0,05 %
Rapiţa de toamnă Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), Alternarioza (Alternaria brassicae), Putregaiul uscat (Phoma lingam), Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea), Făinare (Erysiphe communis) 1,0 l/ha
Rapiţa Tratament aplicat toamna pentru creşterea rezistenţei plantelor la iernare şi pentru combaterea patogenului Phoma lingam 0,5 l/ha

 

Orius 25 EW este un fungicid sistemic cu spectru larg de acţiune, în special asupra agenţilor patogeni care provoacă făinari la culturile de grâu, orz, măr, viţă de vie şi legume. Orius 25 EW are acţiune preventivă, curativă şi uneori de eradicare, care se manifestă asupra patogenilor prin inhibarea sintezei ergosterolului, un component al membranelor celulare ale organismelor ţintă. Utilizat în tratamente foliare, produsul este rapid absorbit de plantă şi circulă ascendent prin sistemul circulator, protejând frunzele şi creşterile noi. Are o bună acţiune reziduală care se manifestă pentru o perioadă îndelungată, în funcţie de cultură şi de condiţiile locale.

Mod de utilizare

Orius 25 EW se aplică prin stropiri în timpul vegetaţiei, la avertizare, sau la apariţia primelor simptome de boală. Numărul maxim de tratamente cu Orius 25 EW posibil de aplicat într-un sezon şi intervalul fenologic de efectuare a tratamentelor sunt: grâu şi orz- maxim două, în intervalul dintre începutul înălţării primului nod şi sfârşitul înfloritului (BBCH 30 – 69); rapiţâ- un tratament toamna în intervalul 2-8 frunze (BBCH 12 – 18) şi maxim două primăvara, de la începutul înălţării tulpinii până la sfârşitul înfloritului (BBCH 30 – 69); mâr-maxim trei, după scuturarea petalelor până la mărimea fructului de 90% din dimensiunea soiului (BBCH 69 – 79), sâmburoase – maxim trei, în intervalul dintre umflarea mugurilor şi începutul colorării fructelor (BBCH 51 – 85), viţă de vie – maxim trei, în intervalul 9 frunze nepliate până la compactarea ciorchinelui (BBCH 19 – 79), tomate – maxim două, în intervalul 10 frunze nepliate până la coacerea fructelor (BBCH 20 – 89) şi castraveţi – maxim trei, în intervalul 4 frunze nepliate până la coacerea fructelor (BBCH 14 – 89). Tratamentele cu Orius 25 EW se pot repeta la un interval minim de 7 zile la tomate şi castraveţi, respectiv de 14 zile la cereale, rapiţă, măr, sâmburoase şi viţă de vie. Pentru a preveni instalarea rezistenţei patogenilor, se recomandă alternarea tratamentelor cu alte fungicide sistemice, având alt mod de acţiune, sau cu fungicide de contact, în funcţie de programul de combatere adoptat.

AGROROD

Solicită ofertă

AGROROD

Solicită ofertă